Liceul ce-i poartă numele


Faptul că indic la sfârşitul fiecăreia data exactă nu e un moft al meu, ci în primul rând e o dovadă că n-am scris aceste versuri la comanda cuiva într-un termen-record, dar din îndemnul inimii, în momentul când simţeam necesitatea de a aşterne pe hârtie poeziile. N-am fost niciodată în nici un fel de curente literare. Criteriul esenţial la care ţin e următorul: lucrarea artistică nu are nici un rost, dacă e neclară şi inaccesibilă pentru cititor.” Emil Nicula

In Alchimistul lui Paulo Coelho am descoperit următorul gând: Indiferent ce face, orice om de pe acest Pământ joacă un rol important în Istoria lumii. Nu ştiu dacă pot să-i dau crezare sau nu, dar ideea îmi place mult. Fiecare dintre noi lasă câte o urmă în Istoria omenirii: unii au paşii accentuaţi şi greoi sub presiunea frumuseţii sufletului,  dimpotrivă, urmele altora sunt şterse de prima ploaie. Sper că merenenii noştri vor lăsa comunităţii şi lumii întregi ceva cu adevărat valoros, că fiecare mişcare le va fi corectă şi bine gândită. De-a lungul timpului, aici, între coline, s-au născut şi educat adevărate personalităţi, reuşitele lor mă fac mândră de locul din care vin. Probabil, Dumnezeu a aruncat la Mereni sensibilitate şi talent, de aceea, mulţi dintre noi îşi transformă trăirile în melodii, poezie, dans sau pur şi simplu fac din viaţa lor o sărbătoare.  O astfel de valoare, un promotor al culturii şi frumosului a fost Emil Nicula – actor, dramaturg, poet. Şcolit la Institutul de Arte Gavriil Musicescu din Chişinău, a activat ca actor de dramă la teatrul A.S.Puskin, regizor, director al Casei Republicane a Actorului, director la Comitetul de Stat pentru Televiziune şi Radioteleviziune,  redactor şef al programelor culturale. Mereu cu condeiul în mână, a scris satiră şi umor, cronică de teatru şi cinema. S-a stins în 1999, la 60 de ani, însă prin puritatea sufletului său a obţinut eternitatea.

Acum aproximativ 3 ani,  în sala de festivităţi a liceului, avea loc lansarea unui volum de poezii semnat Emil Nicula; familie, prieteni, oameni de artă, profesori, elevi, erau acolo. Cu toţii şi-au amintit de artistul şi prietenul lor drag, iar noi, cei care n-am reuşit să-l cunoaştem, l-am întâlnit în istorisirile lor. Unul dintre colegii lui de la Uniunea Scriitorilor a propus ca liceul să-i poarte numele, aşa că, în urmă cu doi ani, Liceul Teoretic Mereni a devenit Liceul Teoretic Emil Nicula. Parcă e la fel de zglobiu, la fel de senin, dar acum a ieşit din anonimat, poartă un nume, numele unei personalităţi.

Mi s-a întamplat să fiu întrebată de ce am decis să-mi urmez studiile în sat, de ce nu am ales unul dintre faimoasele licee din capitală, doar locuiam atât de aproape. În ţara noastră  studiile  în provincie sunt considerate un handicap, o ruşine, o pierdere de timp. Un mit, doar sunt atâţia copii talentaţi şi conştiincioşi în şcolile noastre, iar performanţele lor sunt invers proporţionale cu resursele care le sunt oferite. Referitor la aceste resurse, noi chiar am avut noroc; săli de clasă frumos mobilate, materiale didactice, laboratoare, centrală autonomă de gaz, spaţii de recreiere, sală de sport, bibliotecă; ni s-au oferit cele mai bune condiţii. Este meritul profesorilor şi administraţiei liceului ce obţin prin proiectele scrise fonduri nerambursabile,  încearcă mereu să creeze un mediu propice învăţării. Orice zi de studiu la Mereni e la fel de intensă: metode noi de predare, conferinţe, concursuri, activităţi extraşcolare, spectacole, într-un aşa ritm cei ambiţioşi obţin performanţe. Totuşi, e greu, e greu să participi la concursuri şcolare importante şi să fii printre puţinii copii veniţi din provincie, trebuie mereu să demonstrezi că se poate…Şi se poate, efortul depus e pe deplin răsplătit prin acea senzaţie unică de autodepăşire care însoţeşte orice diplomă obţinută, orice succes. Dacă aş putea întoarce timpul, aş alege acelaşi liceu, cu aceeaşi profesori deosebiţi, cu tot ce înseamnă anii de şcoală.

 În satul nostru învăţământul are rădăcini adânci, Mereniul a fost printre primele localităţi rurale din Basarabia în care s-au  întemeiat şcoli parohiale. În 1842, o clădire cu două săli de clasă îşi deschidea porţile pentru doritorii de cunoaştere. În 1876, în casa părintelui Ioan Platon, se înfiinţa o şcoală populară de o singură clasă care este transformată peste 8 ani în şcoală ministerială. In anul 1904 şcoala ministerială era frecventată de 66 băieţi şi 6 fete, iar cea parohială – de 14 băieţi şi 4 fete. Tot în acest an, la Mereni era deschisă o şcoală-colonie pentru infractorii minori. În perioada administraţiei româneşti, învăţământul s-a dezvoltat în mod alert, basarabenilor oferindu-li-se posibilitatea să citească în limba strămoşilor.La finele celui de-al doilea război mondial s-a trecut la învăţământul de 7 clase, în 1951 la cel de 10 clase, după un deceniu – la cel de 11 clase, iar în această vară liceul şi-a luat rămas bun de la cea de-a treisprezecea generaţie de absolvenţi…

Îmi doresc din toată inima ca şcolile satelor noastre să nu se stingă, sper că la Mereni întotdeauna vom auzi sunet de clopoţel, că se vor păstra aceste oaze de cunoaştere.

Anunțuri

2 gânduri despre „Liceul ce-i poartă numele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s