Eu încă mai sper…


Dacă voi, aveaţi prea mulţi stăpâni

Strigând lozinci amare şi minciuni

V-am iertat, dar acum

Să ne lăsaţi să facem ce vrem noi! Paula Seling, „Suntem liberi”

 Atât de simplă, atât de inocentă, atat de dragă sufletului meu – Şcoala Primară din Mereni. De parcă n-a fost niciodată umbrită de întunericul acestei lumi, încălzită la puritatea copilăriei...Undeva la etajul doi, aveam şi noi o clasă, de fapt, un regat din poveste. Eram printre primii copii carora li se propunea o nouă metodă de învăţământ – Pas cu Pas, lecţii împletite cu jocuri, o adevărată plăcere! Regatul nostru ascundea un secret: sub mocheta grea, descoperită la fiecare oră de istorie, curgea o lungă axă a timpului. Cu o bucată de cretă aspră  îi adăugam câte un an îndepărtat, apoi îi aşteptam povestea. Atunci ne întâlnisem pentru prima dată cu dacii, cu romanii, cu Ştefan cel Mare; eram mândri de poporul nostru. Apoi,  într-o zi  de primăvară,  am urcat pe raze de soare cel mai dârz deal al satului. Panorama unei aşezări străvechi ne bucura privirea, ce frumoasă era casa noastră. De acolo, am numărat colinele ce stau jur-împrejur la paza satului, erau şapte, ca în Roma, ne-a spus profesoara, ca în Roma. Şi am adormit visând la colinele Romei, oare urmaşii acelui imperiu antic ştiau de aşezarea noastră?!

Dacă aş face o clasificare a românilor din Basarabia, iar ca criteriu aş lua sentimentul identităţii naţionale, obţin cu siguranţă două grupe: cei sensibili la trecutul istoric şi cei cărora verticalitatea le lipseşte cu desăvârşire. Primii sunt conştienţi de limba pe care o vorbesc, de întregul din care au fost dezlipiţi şi visează la unire, ceilalţi, mai slabi cu duhul, s-au lăsat manipulaţi, dezrădăcinaţi, au uitat Siberiile de Gheaţă. Trăiesc cu speranţa că la Mereni ponderea celor ce aparţin primei categorii este net superioară celei de-a doua. Eh, de-ar fi peste tot ca la noi, am evita aceste vremuri zbuciumate. La liceu a fost blocată vizita deputaţilor comunişti cu proteste, localitatea noastră a fost singura din raion în care secera şi ciocanul nu a obţinut majoritatea voturilor la alegerile parlamentare din 5 aprilie, noi am fost cu sufletul şi nu numai, alături de protestatarii paşnici  în acel 7 aprilie 2009. Ne dorim un viitor european, visăm la o reală libertate, la recunoaşterea valorilor noastre naţionale. Această palmă de Pământ a oferit de-a lungul timpului spirite nestăpânite, oameni-problemă, duşmanii unor forţe ce doresc să ştergă orice urmă de românism. O astfel de persoană a fost şi Dumitru Margine – actor, dramaturg, desident politic. I-am regăsit istoria pe paginile Monografiei de care vă povesteam şi am rămas impresionată. S-a născut în familia preotului Andrei Margine, familie care s-a refugiat în România, dar Dumitru revine singur în Uniunea Sovietică, fiind primit la început de autorităţi cu braţele deschise. Absolveşte institutul de teatru “Ostrovski” din Leningrad şi este repartizat la teatrul din Bălţi, acolo este condamnat la trei ani de închisoare pentru propagandă antisovietică şi naţionalism. După lungile zile de temniţă revine pe scenă ca actor la teatrul „Luceafărul”.

Avem nevoie de cât mai multe astfel de personalităţi rebele, avem nevoie de o deşteptare generală! Eu încă mai sper, sper că vom lăsa anii zbuciumaţi de rătăcire şi ne vom construi un viitor cu adevărat liber.

Cu sentimentul de aici, de la Mereni, mergem spre Europa”. Mihai Cimpoi – scriitor, academician

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s