Demnitate furată


200.000 de oameni au murit în Basarabia timp de 2 ani, bunici, străbunici, rude ale noastre.Veţi spune că asta e, viaţa, ca toate lucrurile de pe acest Pământ, are un sfârşit. Aveţi dreptate, dar nu şi în acest caz. Mii de români s-au stins nu de bătrâneţe, nu au fost răpuşi de boli, nu au suferit accidente, pur şi simplu au fost lăsaţi să moară. Au plecat suferind, şi-au pierdut speranţa şi  încrederea, au bătut la uşile Cerului cu ochii în lacrimi.Tragedia avea loc acum câteva decenii, în 1946-1947, ani blestemaţi. O umbră ascunsă în ochii bătrânilor, ani de doliu pentru satele Moldovei, o rană deschisă a poporului nostru – foametea.

Am tot auzit de ea  pe la bunici, mulţumeau pentru fiecare masă şi îşi făceau Cruce, se rugau ca copii şi nepoţii lor să nu îndure niciodată foamete. Îi priveam nedumeriţi şi nu puteam înţelege cum e posibil să nu ai nici prânz, nici cină. Nici nu vom înţelege pe deplin vreodată, căci doar  supraveţuitorii acelor clipe pot preţui cu adevărat o fărâmă de pâine…iar noi, noi nu trebuie să le uităm durerea, noi nu trebuie să-i venerăm azi pe cei ce ieri aruncau pe acest pământ teroare. Şi dacă găseam o explicaţie mai puţin dureroasă poate era altfel, dacă acele vieţi nu puteau fi salvate sufletul nu ne era atât de zbuciumat.

Care a fost scopul unei asemenea cruzimi? Păi, e simplu, ţăranului i se demonstra că e dependent, că e mic şi neputincios în faţa unui imperiu nemilos. Cine s-ar mai gândi la libertate, la limbă şi identitate naţională când copilul îi adormea cu gândul la o farfurie plină?!

Aş vrea să pot spune că la Mereni moartea n-a facut ravagii în anii de după război, că printr-o minune sătenii s-au salvat, dar nu e aşa, din păcate. Să facem un exerciţiu al imaginaţiei: să ne închipuim căsuţele, cărările, oamenii acelor timpuri, rutina existenţei lor.Trecuţi printr-un război mondial, îşi plângeau morţii, îşi ungeau rănile şi încercau s-o ia de la capăt, dar…Natura le pregătise un an secetos, cu roadă puţină, iar statul sovietic cerea de mâncare: grâu, seminţe de floarea-soarelui, brânză, fân, ouă, carne, cartofi, lână. Cei ce se împotriveau erau bătuţi, închişi în beci, arestaţi şi duşi în direcţii necunoscute. Piele de animale, ierburi, resturi de porumb – se mânca orice, numai ca stomacul să fie ocupat pentru câteva minute. În Monografia Mereniului am găsit declaraţiile martorilor acestor asasinate. Iată câteva dintre ele:

„…Umflaţi de foame şedeau pe jos şi gemeau. Era un geamăt straşnic, îmi stă şi acum în urechi…Când am venit la cimitir, lumea venea cu morţii în spate: feciorul lui Golovei o târâia de-o mână pe mamă-sa, moartă şi dezbrăcată. A făcut preotul ceremonia de îngropare şi a dat mortul în groapă, iar ceilalţi care aveau morţi cum nu aveau puteri să sape o groapă, au început să-şi arunce morţii în groapa ceea.” Vera T. Barbăroşie

„Mulţi mereneni au plecat atunci în Bucovina după mâncare; aduceau de acolo cartofi şi făină. Mulţi dintre ei mureau de foame pe drum.” Tudor Oglindă

„Ţin minte că lângă gardul spitalului…zilnic, erau adunaţi cam câte 15-20 morţi.” Gheorghe S. Postică

„A fost foametea pentru că aşa-zişii „tovarăşi” care ne-au „eliberat” (ocupanţi sovietici – n.n.), au măturat tot ce-am avut prin poduri.” Haralampie I.Lungu

„Când a ieşit grâu pe dealuri, mă duceam şi mâncam boabe încă necoapte; aşa mi-am mai venit în fire.” Tudor A. Chiriţă

„Au fost cazuri că pentru o bucăţică de pâine oamenii erau omorâţi chiar în stradă.” Ion Gh.Oglindă

„…dacă nu vroiau să intre în colhoz, oamenii trebuiau să moară de foame.”Savelie Gh. Nicula

Am auzit de la bunici atâtea despre întunericul acelor luni, despre strigătul de ajutor al unui sat deznădăjduit. Mi-au povestit că aveau o rezervă de grâu şi porumb ascunsă sub podea, rezervă care le-a salvat viaţa. Mi-au spus că mergeau la furat grâu de pe propriile lanuri, că mâncau răcituri din piele veche de animale. Apoi, rând pe rând au intrat toate familiile în colhoz.

Nu trebuie să căutăm departe eroismul, e lângă noi, e în amintirile buncilor noştri, în pofta lor de viaţă. Mă întreb cum din această tragedie au reuşit să renască aceste meleaguri, cum de mai există o continuitate, prin ce miracol un popor uscat de război, foame şi deportări a dat naştere altor generaţii? Pe de altă parte, cum se face că după câteva decenii unii au uitat totul şi au încredere în răuvoitori?

Astăzi, chiar de ţara noastră mai are de recuperat multe la capitolul dezvoltare economică, fiecare familie de mereneni are o pâine pe masă.

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s