Ianuarie. Un ianuarie de toamnă. Ceaţa şi ploaie, natura a îmbracat veşminte sumbre de gri. De mult timp îmi doream să hoinăresc prin satul nostru. Să surprind natura, să o admir, s-o simt. Acum câteva zile mi-am învins lenea, am înlăturat toate scuzele şi am urcat pe dealul copilăriei mele. Eu şi un decor istovit.Linişte.
Vreau să vă împărtăşesc din impresiile vizuale ale acelei mici ieşiri în natură.
Acum câteva săptămâni lansam un apel către voi, aşteptam impresiile de la Hramul 2011. Îmi cer scuze pentru întârziere, din păcate nu am reuşit să public mai devreme gândurile primite.
Valeria Bujac,plecată momentan în SUA cu o bursă de studii, ne-a povestit despre sărbătorile petrecute departe de casă. Iată ce ne-a scris:
Nu în zadar se spune că începi să preţuieşti lucrurile şi persoanele doar atunci când le pierzi. Hramul Mereniului a fost mereu o sărbatoare aşteptată, pentru că ştiam că o să ne întîlnim cu familia şi prietenii, o să sarbătorim frumos şi apoi o să mergem să jucăm o horă cum numai merenenii pot. Şi iată că am ajuns în 2011 şi, cu ajutorul multor persoane, mă aflu pentru un an în SUA… E 21 noiembrie, e luni, e Hramul celui mai drag sat – Mereni. In SUA oamenii nu sarbatoresc aşa ceva, deci prima jumătate de zi nu a fost foarte deosebită. Când am ajuns acasă, după terminarea orelor, în Moldova era deja ora 22:00… Am observat că un prieten a postat pe pagina sa un link, deschizându-l, am gasit un filmuleţ realizat de un consătean despre scumpa noastră localitate. M-a înecat în dor filmuleţul, dar asta nu a fost tot. Intimplator am dat de un reportaj PRO TV. Revăzând peisaje şi chipuri familiare, mi s-au umplut ochii de lacrimi, mi s-a împăienjenit vederea şi m-am convins înca o data ca nu e nicaieri mai bine decât la tine acasă. Oricât de mic nu ar fi satul meu, oricât de mulţi oameni ar pleca din el, eu mereu voi ramâne cu sufletul acolo. Mereni este lacaşul meu sfânt pe pamânt şi doar acolo sânt acasă. Preţuiţi ceea ce aveţi şi pe cei pe care îi aveţi alături… Mi-e dor de tine, satule preaiubit! La Mulţi Ani!
De ani buni localitatea noastră îşi sărbătoreşte hramul la 21 noiembrie. E o sărbătoare cu însemnătate specială pentru toţi merenenii. Indiferent de locul în care ne-a aruncat globalizarea sau mai bine zis situaţia economică, în această zi suntem cu tot sufletul acasă. Acolo au rămas cărările copilăriei noastre, urmele viselor noastre, zâmbetele celor dragi.
Sper că aţi avut o zi luminată, o zi echilibrată în care aţi petrecut şi v-aţi simţit bine. Ar fi frumos să ne împărtăşiţi din amintirile voastre, să ne spuneţi cum aţi sărbătorit, astfel sutele de mereneni plecaţi în străinătate s-ar simţi mai acasă. Deci, lansez un apel, aştept de la fiecare câteva rânduri cu privire la Hramul 2011. Nu am nevoie de detalii personale sau de numele celor cu care aţi petrecut, nu vreau să aflu reţetele bucatelor pe care le-aţi pregătit…pur şi simplu, povestiţi-ne cum v-aţi simţit, ce aţi făcut, cum e satul nostru. Aştept mesajele voastre la adresa de mail: marcelush_isabela@yahoo.com până la data de 28 noiembrie, Voi publica fragmente din cele mai reuşite răspunsuri într-un articol viitor. Nu uitaţi, am creat acest blog pentru sufletul fiecărui merenean, aştept colaborarea voastră!
Am fost încântată să vizionez un video original, un mesaj de felicitare pentru localitate. E deosebit, mulţumim Sandu!
Ades se întâmplă să numărăm clipe, să le gonim de plictiseală , ne dorim să se sfârşească. Aşteptăm să se încheie un curs plictisitor, să finisăm o zi de muncă, să trecem peste săptămânile de boală. Atâtea şi atâtea secunde trec indiferente pe lângă noi; nu le fructificăm, nu le dăm mare importanţă…S-au rătăcit prin imensitatea timpului fără a genera amintiri, le-am dat uitării. Însă uneori, câteva secunde schimbă destine. Orele noastre de somn sunt nelinişti pentru alţii, un zâmbet aici devine undeva o lacrimă, cerul nostru senin e o furtună în alt colţ de lume. Suntem 7 miliarde de oameni pe acest Pământ, fiecare trăieşte o altă dimensiune a existenţei. În timp ce noi numărăm clipele până la eliberarea de vreo activitate neplăcută, cineva se zbate între viaţă şi moarte. În timp ce noi ne facem planuri, undeva se stinge un vis.
Există clipe neînsemnate şi momente pe care vrem să le tragem după noi, totuşi…Totuşi suntem responsabili pentru fiecare mişcare, pentru cuvânt, pentru acţiunile noastre. O mică neatenţie ne poate distruge, dar mai ales, îi poate nimici pe cei din jur. Cu ce sunt ei vinovaţi, de ce să sufere în urma faptelor noastre?! Suntem responsabili acasa, în trafic, la locul de muncă, orice interacţiune umană presupune un grad de seriozitate. Or, noi nu locuim izolaţi pe o insulă, trăim printre oameni şi asta implică respect şi grijă reciprocă. Libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea altuia, la fel e şi cu deciziile.
Orice student de la medicină trebuie să conşteintizeze faptul că o informaţie neasimilată acum, poate costa în viitor vieţi. Greşeala lui poate fi fatală. Dacă ai decis să lupţi pentru binele semenilor tăi, fii sigur că eşti capabil s-o faci. Dacă ai obţinut un permis de conducere, fii atent când eşti la volan. Respectă regulile de circulaţie, nu depăşi limita de viteză, nu consuma alcool. Comportamentul tău iresponsabil e un adevărat pericol public. Dacă eşti şoferul unui autocar, nu uita că ai în spate 30-40 de vieţi; mame, fraţi, copii, ce trebuie să se întoarcă acasă. Cine eşti tu ca să-i ucizi? De ce graba, indiferenţa şi neatenţia ta trebuie să le stingă strălucirea?!
Un minut devine o eternitate în mâinile altuia. Un minut se poate transforma în regret etern. Aveţi grijă de clipele voastre, folosiţi-le conştient!
Nu sunt jurnalist sau prozator, dar îmi place mult să scriu. Vreau să evoluez şi să mă perfecţionez, de aceea am decis să particip la concursul Limba română în Basarabia. Articolul meu îl puteţi vedea şi vota aici Lacrimi pentru limba română. Dacă v-a plăcut ce-am scris aş fi foarte recunoscătoare pentru aprecierile voastre, votul îl puteţi acorda la sfârşitul articolului până la data de 2 octombrie, ora 24:00. Am mare nevoie de susţinerea voastră pentru a putea intra în faza de jurizare. Pentru a vota trebuie să vă înregistraţi aici: înregistrare.
De asemenea, vă rog să o susţineţi şi pe Irina Nichita. Are un articol foarte bun, pe care-l găsiţi aici: http://www.blog-pentru-basarabia.ro/nichita-irina-limba-romana-in-basarabia-978/.
Vă mulţumim anticipat!
Dacă tot eram la capitolul poze frumoase, uitaţi-vă un pic aici. Original, aşa-i?
Poză preluată de la Costin Ionela.
Tot repetam că vreau să scriu despre oamenii deosebiţi nascuţi în localitatea noastră, să descopăr fărâme de frumos în mereneni, în viaţa şi activitatea lor. Astăzi am fost plăcut surprinsă de pozele lui Marian Platonov – student la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii si Tehnologia Informaţiei din Iaşi. Îl cunosc personal, e un băiat foarte inteligent, ambiţios, cu bun simţ. Mă bucur că a surprins cu aparatul foto momente din viaţa satului natal, momente pe care vreau să le vedeţi şi voi. Bravo, Marian!
Am observat că de curând numele acestui blog şi al meu, personal, a fost amintit într-un conflict online. Pe de o parte am fost lăudată că promovez satul, pe de alta am fost acuzată că rândurile mele sunt false. Ţin să precizez faptul că nu am creat această pagină din dorinţa unui fost sau actual primar, nu încerc să-i fac publicitate nimănui. Îmi place enorm să-mi exprim ideile pe foaie sau online, astă a fost principalul motiv care m-a determinat să scriu aici. Recunosc, ideea mi-a venit în urma lansării unui concurs despre satele noastre, am muncit o lună pentru ca Mereniul să fie desemnat „Cel mai cel sat din Basarabia”, dar n-am reusit. Oricum, unele din articolele şi pozele mele vor aparea într-o carte electronică dedicată localităţilor rurale din ţara noastră. Consider că nu am greşit cu nimic încercând să arăt lumii lucrurile frumoase de la noi, ce ziceţi? Nu am mascat deşeurile de pe margini de drumuri sau alte probleme care ne fac nedemni de această palmă de pământ, pur şi simpu încă nu am scris despre ele. Celora care mă acuză că înfloresc lucrurile le sugerez să citească articolele mele; nu am scris despre bogăţii, petreceri, case şi porţi. Oamenii deosebiţi, locurile cu încărcătură spirituală şi verticalitatea – asta urmăresc. Cu toate astea, sfârşitul acelui concurs nu a adus dispariţia paginii, intenţionez să-i asigur o continuitate şi de ce nu, o evoluţie. Accept critici constructive, dar nu suport ca numele meu să fie pătat pe nedrept!
“Eu nu mă las de-a noastră limbă
De limba noastră cea română! “
31 august – o zi atât de specială pentru noi, românii din Basarabia. Sărbătoare care atinge o coardă sensibilă a poporului nostru, Limba noastră cea română a creat în decursul anilor atâtea controverse. Această problemă e atât de veche şi complicată de parcă niciodată nu-i vom găsi capătul. Oricum, la fiecare sfârşit de vară în sufletul meu înfloreşte o speranţă: poate vreodată limba română se va simţi în Basarabia ca la ea acasa.
Trebuie să te naşti şi să creşti între Nistru şi Prut ca să simţi şi să înţelegi nedreptatea care ni se face. Să mergi la unul dintre magazinele din Chişinău şi să ţi se răspundă cu „Ia ne ponimaiu” la salut, să ţi se spună „Govori po ruschi” la fiecare cuvânt al tău, să ai la conducerea statului persoane ce nu cunosc limba oficială. Nu mă înţelegeţi greşit, nu fac descriminări între minorităţi şi populaţia majoritară, respect cultura lor naţională, dar…Odată ce trăiesc de-o viaţă aici ar putea învăţa câteva fraze în română sau măcar s-ar strădui s-o înţeleagă, şi nu e chestiunea de nu pot, ci de nu vreau. Am avut o groază de astfel de experienţe – aşa numitele confruntări cu ruşii pe pământ românesc, am refuzat să le fac pe plac, poate e o mândrie, eu consider că e respect pentru strămoşii noştri. Desigur, nu sunt toţi aşa, am o mulţime de cunoscuţi de alte naţionalităţi, cetăţeni ai Moldovei, oameni frumoşi şi culţi. Unii dintre ei depun eforturi substanţiale pentru a putea vorbi o română corectă, eu sunt supărată pentru încăpăţânarea celorlalţi, doar nu-i obligăm să renunţe la istoria lor, pur şi simplu ne dorim un pic de respect pentru acest pământ. Spuneţi-mi, dacă unul dintre noi pleacă în Paris să zicem, va aştepta ca toţi francezii să comunice în română sau va încerca să înveţe limba, cu atât mai mult când are de gând să se stabilească acolo?! Însă cea mai mare greşeală o facem tot noi, cel puţin acei basarabeni care sunt atât de flexibili, atât de manevrabili, cei ce răspund cu „Horoşo” la îndemnul de a vorbi în rusă, cei ce renunţă atât de uşor la graiul matern. E bine, bine că cunoaştem o limbă în plus, dar asta nu înseamnă că trebuie s-o uitam pe cea maternă. Mă doare sufletul la auzul atâtor fraze româneşti doar pe jumate, la rusismele infiltrate în discuţiile noastre. Dacă vorbim română, să fie română, dacă e rusă, las’să fie rusă, să nu ne batem joc nici de una, nici de cealaltă! Avem o limbă atât de frumoasă, atât de melodioasă, atât de a noastră, e păcat ce se alege din ea.
Vă felicit pe toţi, să ne bucurăm pentru tot ce avem, să avem grijă de graiul nostru!
P.s: Apropo, azi au fost anunţate rezultatele concursului, Pelinia este localitatea câştigătoare. Felicitări învingătorului, felicitări tuturor participanţilor! De ce să mint, sunt dezamăgită, aşteptam mai multe de la această pagină, dar asta e… Voi face abstracţie de nota mică care m-a îndepărtat de podium şi voi asigura blog-ului meu o continuitate. Îmi pare sincer rău dragi mereneni, mi-am dorit din tot sufletul ca localitatea noastră să obţină titlul de „Cel mai cel sat din Basarabia,” am dat tot ce-am avut mai bun, dar n-a fost momentul nostru de glorie…Poate altcineva, poate altădată.
“…Şi te uiţi, şi vezi, şi vezi
anul tânăr prin livezi.
Celor pomi şi-acestor mume
le surâzi, le dărui nume.
Vrei să pipăi snopii, sapa,
Te uimeşte graiul, apa… “ Lucian Blaga
Acest blog trebuia să-şi convingă cititorii că Mereniul este „cel mai cel sat din Basarabia “, că nu are egal în lume. Nu ştiu în ce măsură a reuşit; poate trebuia să vă povestesc despre casele şi grădinile oamenilor, despre nunţi şi alte petreceri, despre vin şi bunătăţi, iar eu am răscolit trecutul. Poate dacă spuneam că localitatea mea natală e o gură de rai, un tărâm de poveste, această pagină părea mai atractivă…Însă, nu are nici un rost să vă mint frumos, ştim cu toţii că satele noastre suspină epuizate la margini de drumuri uitate. Ne aşteaptă, ne cheamă, plâng în urma noastră… Prin intermediul acestui concurs ceaţa uitării a mai fost ştearsă de pe frunţile lor stoarse, am învăţat împreună că orice adăpost, orice familie îşi are rostul în societatea noastră.
Satul meu se mai încăpăţânează să reziste, încearcă să ţină pasul unei lumi grăbite. Ne confruntăm cu aceeaşi emigrare în masă care a lovit întreaga Moldovă, şi de la noi se îndreaptă spre Italia microbuse pline de muncitori, dar nu asta e problema…Nu e nimic rău în faptul că acum se călătoreşte mai mult, că ni s-au dezlegat ochii. Există alte ţări şi culturi, poţi să pleci pentru o perioadă, important e să vrei şi să te poţi întoarce! Consider că Mereniul îşi va recupera copiii de prin toate colţurile lumii, în acest ţinut răzăşesc există continuitate.
Aici se îmbină armonios confortul vieţii moderne cu intimitatea unei localităţi mai retrase, natura cu tehnologia, distracţia cu liniştea. Prin inima satului nu curge bătrânul Nistru, nu avem nemărginiri de Codri, cetăţi sau castele, dar o plimbare pe câmpurile noastre e ca o briză de aer proaspăt. Liniştea lanurilor aurite, prospeţimea florilor de câmp, simplitatea drumurilor de ţară sunt perfecte pentru cei în căutare de sine, de meditaţie şi echilibru. Cu o carte în mână te poţi refugia printre stejari şi pini, pe malul unui iaz poţi asculta cântecul apei, satul te va feri oricând de zgomotul civilizaţiei. Dimpotrivă, dacă ai nevoie de confort, în Mereni vei găsi magazine de tot felul, saloane de frumuseţe, vulcanizări, terase de vară, conexiune internet, televiziune satelitară şi unicul serviciu de taxi la sat din ţară. De asemenea, localitatea noastră poate găzdui în cele câteva localuri frumos amenajate nunţi şi alte petreceri. Cu toate asta, oamenii curaţi la suflet rămân adevărata noastră comoară, mândria satului.
Dacă sunteţi prin Chişinău şi aveţi câteva ore libere, ne ezitaţi să urcaţi în unul dintre autobusele noastre, vă vom aştepta cu inima deschisă!
Un sat răzăşesc 